Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a analizat, în ședința de marți, emisiunea „X-Press” din 6 aprilie. În legătură cu această emisiune s-a autosesizat un membru al Consiliului, Valentin Jucan, care însă nu participă la ședința de marți a CNA. De asemenea, CNA a primit o sesizare de la un telespectator în legătură cu această emisiune.
Totodată, CNA a analizat, marți, emisiunea „Ultimul cuvânt”, moderată de Cătălin Striblea și difuzată la televiziunea B1 TV, pe 29 aprilie. După difuzarea acestei emisiuni, CNA a primit o sesizare de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în legătură cu declarații referitoare la justiție făcute de Traian Băsescu în acest program.
În cazul emisiunii „Ultimul cuvânt” din 29 aprilie, CNA a considerat că nu a fost încălcată legislația audiovizualului.
În schimb, în cazul emisiunii „X-Press” din 6 aprilie, membrii CNA au decis să amendeze B1 TV cu 7.500 de lei, pentru încălcarea articolului 40, alineatul 2 din Codul audiovizualului, potrivit căruia „moderatorii programelor au obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice, cel puțin, probele care le susțin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzațiile”.
Amenda a fost aplicată la propunerea vicepreședintelui CNA, Răsvan Popescu, fiind susținută de șapte membri ai Consiliului (Florin Gabrea, Viorel Buda, Monica Gubernat, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea). Un singur membru al CNA prezent la ședința de marți, Lorand Turos, a votat „împotriva” acestei sancțiuni, precizând că, din punctul său de vedere, nu a fost încălcată legislația audiovizualului.
În cazul emisiunii „X-Press” din 6 aprilie au fost făcute și alte două propuneri de sancțiune – 10.000 de lei (făcută de Radu Călin Cristea) și 5.000 de lei (Radu Herjeu) -, însă acestea nu au întrunit numărul minim necesar de voturi (șase) pentru a fi aplicate.
Radu Herjeu a spus că în emisiunea „X-Press” din 6 aprilie au fost dese încălcări ale articolului 40, alineatul 2 din Codul audiovizualului, întrucât moderatorul Sabin Orcan nu i-a solicitat deloc dovezi fostului președinte Traian Băsescu, atunci când acesta a făcut diverse acuzații.
Herjeu a făcut referire la mai multe afirmații făcute în respectiva emisiune de Traian Băsescu, pentru care nu a prezentat probe, respectiv: faptul că fostul președinte a spus despre premierul Victor Ponta că a fost „ofițer acoperit”, faptul că oamenii sunt ținuți în arest și torturați până când spun ce vrea procurorul, faptul că arestările sunt făcute în vederea unei mărturisiri, faptul că Dan Șova a distrus probe, faptul că el este fluierat de oameni plătiți de Voiculescu.
„Fostul președinte a început să tragă în toată lumea, ceea ce e dreptul domniei sale, dar chiar cred că moderatorul ar trebui să-i ceară și probe (…) Înțeleg că uneori moderatorii sunt copleșiți de invitatul din studio (…), dar trebuie să îl întrebe de dovezi măcar de formă, pentru că, dacă nu întreabă nici măcar de formă, încalcă legislația audiovizuală”, a spus Radu Herjeu.
„E o ploaie de acuzații, pui mâna pe o mitralieră și tragi în toate direcțiile”, a spus și membrul CNA Radu Călin Cristea despre respectivele afirmații ale fostului președinte Traian Băsescu.
„Dânsul are voie să spună orice dorește, dar moderatorul are rolul de a-i cere dovezi”, a spus, la rândul său, membrul CNA Monica Gubernat.
De cealaltă parte, reprezentantul B1 TV, Rareș Anița, a spus în ședința CNA de marți că subiectele din emisiunile „X-Press” și „Ultimul cuvânt” au fost intens dezbătute în ultima vreme în spațiul public, în special după difuzarea respectivelor programe. „Nu poate să interzică nimeni discutarea problemelor care ar putea interveni în sistemul judiciar. Nu am făcut decât să dezbatem acest subiect”, a spus Rareș Anița.
Pe de altă parte, pe 7 aprilie, când s-a autosesizat în cazul emisiunii „X-Press” din 6 aprilie de la B1 TV, Valentin Jucan a amintit că CNA are un protocol de colaborare cu Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
„Având acest protocol cu Consiliul Superior al Magistraturii, eu doresc să solicit direcției de monitorizare un raport de monitorizare pentru emisiunea de aseară de la B1 TV, în care a fost prezent fostul președinte al României Traian Băsescu. Și fac referire strict la două chestiuni. Este vorba despre referirile pe care le-a avut la adresa DNA și ICCJ. Nu mă interesează pe mine în mod special referirile la alte servicii, dar aceste două instituții cred că fac parte din acel protocol. De asemenea, au fost făcute declarații cum că se fac arestări special în timpul anumitor emisiuni de la anumite posturi de televiziune. Cred că sunt niște declarații pe care ar trebui măcar să le avem în față și să vedem dacă putem să avem o discuție sau măcar un schimb de documente cu cei de la CSM, pentru că, în momentul în care nu orice persoană, ci fostul șef al statului afirmă că se fac arestări pentru anumiți radiodifuzori și pentru anumite emisiuni, cred că avem o mare problemă cu tot ce înseamnă presă și mai ales cu articolul din Legea audiovizualului care spune că sunt interzise orice fel de ingerințe în conținutul editorial, nu că ar avea o legătură directă, dar afirmația în sine mi se pare gravă”, a spus atunci Valentin Jucan.
Pe de altă parte, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, pe 7 aprilie, Inspecția Judiciară cu privire la declarațiile lui Traian Băsescu, care spunea că nu îi sună pe Florian Coldea, Codruța Kovesi și Livia Stanciu „din silă”, pentru că „sunt artizanii acestui mod răvășit de a face justiție”.
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat pe 6 aprilie, la B1, că nu îi sună pe Florian Coldea, Codruța Kovesi și Livia Stanciu „din silă”, pentru că „sunt artizanii acestui mod răvășit de a a face justiție, fără respect pentru cel care nu este condamnat”, adăugând că „vor să mai rămână cinci mandate”.
Întrebat de ce nu îi sună pe Florian Coldea (adjunctul șefului SRI – n.r.), pe Codruța Kovesi și pe șefa ICCJ, Livia Stanciu, Traian Băsescu a declarat: „Pot să vă spun că din silă?”.
Băsescu a continuat: „Pentru că ei sunt artizanii acestui mod răvășit de a face justiție, fără respect pentru cel care nu e condamnat. Ce să fac? Vor să mai rămână cinci mandate în funcție”.
Ulterior, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), Livia Stanciu, a răspuns atacurilor fostului șef al statului Traian Băsescu, spunând că acestea fac ca România să piardă credibilitate și că „foarte rar” ea s-ar putea lăsa intimidată de reacții ale unor politicieni.
„Aceste atacuri nu fac altceva decât să ne descalifice ca țară, să ne facă să pierdem din ce în ce mai mult în credibilitate ca țară din partea altor state și cred că la acest lucru ar trebui să se gândească toți cei care, indiferent că vorbim de oameni politici sau cei care, într-o formă sau alta, își exprimă puncte de vedere, uneori de-a dreptul iresponsabile cu privire la activitatea magistraților. Foarte rar, și cred că veți vedea, că președintele Înaltei Curți – și aici, sigur, vorbesc în nume personal – m-aș lăsa intimidată de reacții ale unor politicieni vizavi de activitatea pe care o desfășoară judecătorul Livia Stanciu”, a spus președintele ICCJ, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii.